Zorica Latcu
Vinul
Îmi strâng durerea în inima, ca-n teasc. Din ea, mustind, poemele se nasc; Si fierbe mustu-n clocot rubiniu, În buti cu cerc de fier de-abia-l mai tiu. S-a limpezit apoi în cani de lut Si locul de mireasma s-a umplut. Ulcelele-nflorite îl cuprind În smaltul lor? si mâinile se-ntind. Sa ia din rodul viei. Dar ce vreti, Voi, buze întinate, voi ochi beti? Voi de-nzadar ati ars si-ati însetat, Ca nu veti bea din vinul meu curat. Sa spumege poemul lucitor Din strofele cu flori în smaltul lor, Sa-l duc la Cina Domnului în dar, Sa stea-n potir, pe masa din Altar. Atunci din ranile lui Dumnezeu Va curge Sânge Sfânt în vinul meu. E clipa jertfei. Voi cei luminati, Voi cei desavârsiti, luati, mâncati. Cei tintuiti pe cruci si trasi pe roti, Cu sete, beti dintru acesta toti.
|