Virgil Gheorghiu
Plecarea poetului
Părinţii mei, mângâiaţi-vă, părinţii mei, Fiul din lumina lămpii A trecut gardul viu al codrilor La divinităţi, S-a-ncoronat demult cu stelele de mare. Rămaşi în urmă cu lacrimi pe tacâmuri, Priviţi trecerea mea neştiută, Urmat de pasări Şi suite clătinate de ambrozie. În ciliciul iernilor iermit, Aici mi-e adormirea molcomă, Îmbiere-n clipotit de seară Ca să preschimb mărgean crepuscular în pâine. Păstor de nori visând otave cu susur de lumină Linsă de lună, naiada mea ascultă Curgând în văi din fluier răcoarea înălţimilor Când sub cetini i se înmormântează vălul. Arătaţi-mă cu mâna, ca o alinare, Neamului cuminte şi olog din preajma fântânilor, Cum pătrund încet şi zeiesc Cu o turmă alungată de silabe În negură de Walhala, în veacul deschis.
|