Tu nu uita ca sunt in tine pesteri …
Un pas, o soapta, numai un suspin,
Sporesc acolo-n mii si mii de cresteri,
Se-ngroasa-n hauri, se izbesc si vin
Sa zguduie peretii arsi de lava.
Si tainita se umple de tumult,
Ca cerurile, sus, cand tuna-n slava …
Si creste larma surda tot mai mult,
De parca sparge urletul tavanul:
Cutremur lung iscat dintr-un oftat …

Si-adeseori cand zvonul, ca orcanul,
Nebun s-azvarle-n steiul detunat,
Ca-n pestera pierduta sub pamant –
De larma izvorata din suspine
O piatra cade, altele-si fac vant,