Iubirea pentru tine-mi veni nu ca un fur,
Ci ca un rege cărui uşi largi i s-au
deschis;
Nu strecurată-n noapte din adâncimi de vis,
Ci din lumina-naltă a marelui azur.
Abia acum descopăr măreţele-ncăperi
Ce stau deşarte-n mine cu obloane de-
nchisoare.
Te aşteptau, să-mi umpli tu, tânărul meu
soare,
Adâncul vast cât lumea cu raze de dureri…
Căci nu e fericire mai gravă decât chinul
Şi dulcea zvârcolire să-ţi plac, să te
câştig,
Mândria de-a-ţi fi scaun, să-ţi odihneşti
destinul,
La patima mea, truda mai strâns să te-nverig

Şi inima îmi bate-n mine ca un faur,
Zorind să-ţi împletească un lanţ vrăjit de
aur.