Vasile Voiculescu
Noapte de martie
Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovărată; Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii, Şi inima, hrănită, porneşte rar să bată, Cu sânge alb de visuri şi de melancolii … La geamul meu stă noaptea şi vrea să intre-n casă, În carnea ei de neguri ard stele mari de foc; Cum n-o poate cuprinde cămara ce m-apasă, Mă scol şi suflu-n gânduri şi-n noaptea mea-i fac loc. Ea intră şi târăşte alaiul tot afară: Se umflă-n mine ape, trec turme de tigăi Şi aburii launtrici iau chip de primavara, Cu sâni rotunzi de maguri şi coapse moi de vai. Sosesc, scăpaţi şi teferi din cuscile-ntristării; Cocorii bucuriei, solia-ntâiei berzi, Şi seşurile minţii, miristile uitării Le-mprourează iarba cu mii de gânduri verzi. Pe dealurile vremii ierneaza neaua încă; Dar cântă gura dulce a vântului de sud, Momiţa, gheaţă-şi crapă pleoapa ei de stâncă, Surâde şi pe gingeni şi-a prins sărutul crud. Când pururi veşnicia vorbeşte numa-n şoapte, De unde-atâta foşnet şi susure şi sfadă? Mă plec, ascult în mine prin sufleteasca noapte Şi-aud cum se dezbracă pământul de zăpadă.
|