La temelia lumii minunea doarme încă,
Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dor.
Pe-un fraged ţărm de sunet apăs o umbr-adâncă,
Văd aurora morţii pe-un munte viitor.

Ce greu să treci din carne iar în eternitate,
Un continent de suflet se-afundă în uitare.
Dar altele din sânge ies noi şi înfierbântate,
Tiparele durerii se-abat pe fiecare.

Fără liman m-aruncă la capetele firii
Lăuntricele mele cumplite depărtări.
Când tropicul iubirii cu jungla de visări,
Când dincolo de cercul polar al amintirii.

Trec veacurile cete cu frunţile în tină,
Rămâne-n mâini viaţa ca zdrenţe de tristeţe.
Cât nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină,
Nu este mântuire decât prin frumuseţe.