Mihai EminecuPe langa plopii fără sot
Pe langa plopii fără sot Adesea am trecut; Mă cunosteau vecinii
toti- Tu nu mai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea Privii atât de des; O lume
toata-ntelegea- Tu nu mai inteles.
De cate ori am asteptat O soapta de raspuns! O zi din viata să-mi fi
dat, O zi mi-era de-ajuns;
O ora să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii
mici O ora, si să mor.
Dandu-mi din ochiul tau senin O raza dinadins, In calea timpilor ce
vin O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trait în veci de veci Si randuri de vieti, Cu ale tale brate
reci Inmarmureai maret,
Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au perechi Acele zane ce
strabat Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi pagani Si plini de suferinti, Ce mi-i lasara din
batrani Părintii din părinti.
Azi nici macar îmi pare rău Ca trec cu mult mai rar, Ca cu tristeta
capul tau Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor La umbra si la port, Si te privesc
nepasator C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfant, Si noaptea candela
s-aprinzi Iubirii pe pământ.
|