Mihai EminecuLuceafarul
A fost odata ca-n povesti, A fost ca niciodata, Din rude mari
imparatesti, O prea frumoasa fata.
Si era una la părinti Si mindra-n toate cele, Cum e Fecioara intre
sfinti Si luna intre stele.
Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l indreapta Linga fereastra,
unde-n colt Luceafarul asteapta.
Privea în zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele
carari Corabii negre duce.
Il vede azi, il vede mini, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de
saptamini, Ii cade draga fata.
Cum ea pe coate-si razima Visind ale ei timple De dorul lui si
inima Si sufletu-i se imple.
Si cât de viu s-aprinde el In orisicare sara, Spre umbra negrului
castel Când ea o să-i apara.
*
Si pas cu pas pe urma ei Aluneca-n odaie, Tesind cu recile-i
scântei O mreaja de vapaie.
Si când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge miinile pe
piept, I-nchide geana dulce;
Si din oglinda luminis Pe trupu-i se revarsa, Pe ochii mari, batind
inchisi Pe fata ei intoarsa.
Ea il privea cu un suris, El tremura-n oglinda, Căci o urma adânc în
vis De suflet să se prinda.
Iar ea vorbind cu el în somn, Oftind din greu suspina: - "O, dulce-al
noptii mele domn, De ce nu vii tu? Vina!
Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n casa si
în gând Si viata-mi lumineaza!"
El asculta tremurator, Se aprindea mai tare Si s-arunca
fulgerator, Se cufunda în mare;
Si apa unde-au fost cazut In cercuri se roteste, Si din adânc
necunoscut Un mândru tinar creste.
Usor el trece ca pe prag Pe marginea ferestrei Si tine-n mâna un
toiag Incununat cu trestii.
Parea un tinar voievod Cu par de aur moale, Un vinat giulgi se-ncheie
nod Pe umerele goale.
Iar umbra fetei stravezii E alba ca de ceara - Un mort frumos cu ochii
vii Ce scânteie-n afara.
- "Din sfera mea venii cu greu Ca să-ti urmez chemarea, Iar cerul este
tatal meu Si muma-mea e marea.
Ca în camara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborit cu-al meu
senin Si m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus, Si lumea ta o lasa; Eu sunt luceafarul de
sus, Iar tu să-mi fii mireasa.
Colo-n palate de margean Te-oi duce veacuri multe, Si toata lumea-n
ocean De tine o s-asculte."
- "O, esti frumos, cum numa-n vis Un inger se arata, Dara pe calea
ce-ai deschis N-oi merge niciodata;
Strain la vorba si la port, Lucesti fără de viata, Căci eu sunt vie, tu
esti mort, Si ochiul tau mă-ngheata."
*
Trecu o zi, trecura trei Si iarasi, noaptea, vine Luceafarul deasupra
ei Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn Aminte să-si aduca Si dor de-al valurilor
domn De inim-o apuca:
- "Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n casa
si în gând Si viata-mi lumineaza!"
Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti In
locul unde piere;
In aer rumene vapai Se-ntind pe lumea-ntreaga, Si din a chaosului
vai Un mândru chip se-ncheaga;
Pe negre vitele-i de par Coroana-i arde pare, Venea plutind în
adevar Scaldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfasor Marmoreele brate, El vine trist si
ginditor Si palid e la fata;
Dar ochii mari si minunati Lucesc adânc himeric, Ca doua patimi fără
sat Si pline de-ntuneric.
- "Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult s-acuma, Si soarele e
tatal meu, Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus, Si lumea ta o lasa; Eu sunt luceafarul de
sus, Iar tu să-mi fii mireasa.
O, vin', în parul tau balai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri
să rasai Mai mindra decât ele."
- "O, esti frumos cum numa-n vis Un demon se arata, Dara pe calea ce-ai
deschis N-oi merge niciodata!
Mă dor de crudul tau amor A pieptului meu coarde, Si ochii mari si
grei mă dor, Privirea ta mă arde."
- "Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-ntelegi tu oare, Cum ca eu sunt
nemuritor, Si tu esti muritoare?"
- "Nu caut vorbe pe ales, Nici stiu cum as incepe - Desi vorbesti pe
inteles, Eu nu te pot pricepe;
Dar daca vrei cu crezamint Să te-ndragesc pe tine, Tu te coboara pe
pământ, Fii muritor ca mine."
- "Tu-mi cei chiar nemurirea mea In schimb pe-o sarutare, Dar voi să
stii asemenea Cât te iubesc de tare;
Da, mă voi naste din pacat, Primind o alta lege; Cu vecinicia sunt
legat, Ci voi să mă dezlege."
Si se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul
lui de sus, Pierind mai multe zile.
*
In vremea asta Catalin, Viclean copil de casa, Ce imple cupele cu
vin Mesenilor la masa,
Un paj ce poarta pas cu pas A-mparatesii rochii, Baiat din flori si de
pripas, Dar indraznet cu ochii,
Cu obrajei ca doi bujori De rumeni, bata-i vina, Se furiseaza
pinditor Privind la Catalina.
Dar ce frumoasa se facu Si mindra, arz-o focul; Ei Catalin, acu-i
acu Ca să-ti incerci norocul.
Si-n treacat o cuprinse lin Intr-un ungher degraba. - "Da' ce vrei,
mari Catalin? Ia du-t' de-ti vei de treaba."
- "Ce voi? As vrea să nu mai stai Pe ginduri totdeuna, Să rizi mai bine
si să-mi dai O gura, numai una."
- "Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri, Da-mi pace, fugi departe - O, de
luceafarul din cer M-a prins un dor de moarte."
- "Daca nu stii, ti-as arata Din bob în bob amorul, Ci numai nu te
minia, Ci stai cu binisorul.
Cum vinatoru-ntinde-n cring La pasarele latul, Când ti-oi intinde
bratul sting Să mă cuprinzi cu bratul;
Si ochii tai nemiscatori Sub ochii mei ramiie... De te inalt de
subtiori Te-nalta din calciie;
Când fata mea se pleaca-n jos, In sus ramii cu fata, Să ne privim
nesatios Si dulce toata viata;
Si ca să-ti fie pe deplin Iubirea cunoscuta, Când sarutindu-te
mă-nclin, Tu iarasi mă saruta."
Ea-l asculta pe copilas Uimita si distrasa, Si rusinos si
dragalas, Mai nu vrea, mai se lasa,
Si-i zise-ncet: - "Inca de mic Te cunosteam pe tine, Si guraliv si de
nimic, Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafar, răsărit Din linistea uitarii, Da orizon
nemarginit Singuratatii marii;
Si tainic genele le plec, Căci mi le imple plinsul Când ale apei valuri
trec Calatorind spre dinsul;
Luceste c-un amor nespus, Durerea să-mi alunge, Dar se inalta tot mai
sus, Ca să nu-l pot ajunge.
Patrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... In veci il voi
iubi si-n veci Va raminea departe...
De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca niste stepe, Dar noptile-s de-un
farmec sfânt Ce-l nu mai pot pricepe."
- "Tu esti copila, asta e... Hai s-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde
urmele Si nu ne-or sti de nume.
Căci amindoi vom fi cuminti, Vom fi voiosi si teferi, Vei pierde dorul
de părinti Si visul de luceferi."
*
Porni luceafarul. Cresteau In cer a lui aripe, Si cai de mii de ani
treceau In tot atitea clipe.
Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele - Parea un fulger
nentrerupt Ratacitor prin ele.
Si din a chaosului vai, Jur imprejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea
dentii, Cum izvorau lumine;
Cum izvorind il inconjor Ca niste mari, de-a-notul... El zboara, gând
purtat de dor, Pin' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaste, Si
vremea-ncearca în zadar Din goluri a se naste.
Nu e nimic si totusi e O sete care-l soarbe, E un adânc
asemene Uitarii celei oarbe.
- "De greul negrei vecinicii, Parinte, mă dezleaga Si laudat pe veci să
fii Pe-a lumii scara-ntreaga;
O, cere-mi, Doamne, orice pret, Dar da-mi o alta soarte, Căci tu izvor
esti de vieti Si datator de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb Si focul din privire, Si pentru toate da-mi
în schimb O ora de iubire...
Din chaos, Doamne,-am aparut Si m-as intoarce-n chaos... Si din repaos
m-am născut. Mi-e sete de repaos."
- "Hyperion, ce din genuni Rasai c-o-ntreaga lume, Nu cere semne si
minuni Care n-au chip si nume;
Tu vrei un om să te socoti, Cu ei să te asameni? Dar piara oamenii cu
toti, S-ar naste iarasi oameni.
Ei numai doar dureaza-n vint Deserte idealuri - Când valuri afla un
mormânt, Rasar în urma valuri;
Ei doar au stele cu noroc Si prigoniri de soarte, Noi nu avem nici
timp, nici loc, Si nu cunoastem moarte.
Din sinul vecinicului ieri Traieste azi ce moare, Un soare de s-ar
stinge-n cer S-aprinde iarasi soare;
Parind pe veci a rasari, Din urma moartea-l paste, Căci toti se nasc
spre a muri Si mor spre a se naste.
Iar tu, Hyperion, ramii Oriunde ai apune... Cere-mi cuvintul meu dentii
- Să-ti dau intelepciune?
Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cântare Să se ia muntii cu
paduri Si insulele-n mare?
Vrei poate-n fapta să arati Dreptate si tarie? Ti-as da pamintul în
bucati Să-l faci imparatie.
Iti dau catarg lângă catarg, Ostiri spre a strabate Pamintu-n lung si
marea-n larg, Dar moartea nu se poate...
Si pentru cine vrei să mori? Intoarce-te, te-ndreapta Spre-acel pământ
ratacitor Si vezi ce te asteapta."
*
In locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Si, ca si-n ziua cea de
ieri, Lumina si-o revarsa.
Căci este sara-n asfintit Si noaptea o să-nceapa; Rasare luna
linistit Si tremurind din apa.
Si imple cu-ale ei scântei Cararile din cringuri. Sub sirul lung de
mindri tei Sedeau doi tineri singuri:
- "O, lasa-mi capul meu pe sin, Iubito, să se culce Sub raza ochiului
senin Si negrait de dulce;
Cu farmecul luminii reci Gindirile strabate-mi, Revarsa liniste de
veci Pe noaptea mea de patimi.
Si de asupra mea ramii Durerea mea de-o curma, Căci esti iubirea mea
dentii Si visul meu din urma."
Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor fata; Abia un brat pe git i-a
pus Si ea l-a prins în brate...
Miroase florile-argintii Si cad, o dulce ploaie, Pe crestetele-a doi
copii Cu plete lungi, balaie.
Ea, imbatata de amor, Ridica ochii. Vede Luceafarul.
Si-ncetisor Dorintele-i increde:
- "Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n codru
si în gând, Norocu-mi lumineaza!"
El tremura ca alte dati In codri si pe dealuri, Calauzind
singuratati De miscatoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut In mari din tot inaltul: - "Ce-ti pasa tie,
chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul?
Traind în cercul vostru strimt Norocul va petrece, Ci eu în lumea mea
mă simt Nemuritor si rece."
|