Mihai EminecuFloare albastră
- "Iar te-ai cufundat în stele Si în nori si-n ceruri nalte ? De nu
m-ai uita incalte Sufletul vietii mele.
In zadar rauri în soare Gramadesti-n a ta gandire Si campiile
Asire Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite Urca-n cer varful lor mare Nu cata în
departare Fericirea ta, iubite !"
Astfel zise mititica, Dulce netezandu-mi parul. Ah ! ce spuse
adevarul; Eu am ras, n-am zis nimica.
- ,,Hai la codrul cu verdeata, Und-izvoare plang în vale, Stanca sta să
se pravale In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure, Langa bolta cea senina Si sub trestia cea
lina Vom sedea în foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti Si minciuni cu-a ta gurita, Eu pe-un fir
de romanita Voi cerca de mă iubesti.
Si de-a soarelui caldura Voi fi rosie ca marul, Mi-oi desface de-aur
parul, Să-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare, Nime-n lume n-a s-o stie, Căci va fi sub palarie
- S-apoi cine treaba are !
Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vara, Mi-i tinea de
subsuoara, Te-oi tinea de dupa gat.
Pe cararea-n bolti de frunze, Apucand spre sat în vale, Ne-om da
sarutari pe cale, Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag, Vom vorbi-n intunecime; Grija noastra
n-aib-o nime, Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"
Inc-o gura - si dispare... Ca un stalp eu stau în luna ! Ce frumoasa,
ce nebuna E albastra-mi, dulce floare !
............................
Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra - Floare-albastra
! floare-albastra !... Totusi este trist în lume !
|