Vinovatia
este o stare mult mai raspandita decat pare la prima vedere. Relatia cu
valorile morale este importanta si se concretizeaza in multe stari psihologice
care au un impact major asupra cuplului. Unde si cand incepe vinovatia?
Vinovatia este un sentiment vechi si bine cunoscut copilului. Parintii au
deseori tendinta de a accentua acest sentiment. Copilul intelege de multe ori
ca a gresit iar sentimentul greselii este deseori raportat la o valoare in
sine, la o valoare impusa ca principiu. Acest sentiment este de multe ori
exagerat. A gresi inseamna pentru copil sa nu mai fie iubit ceea ce presupune
implicit ca nu mai este dorit de mama sau de tata. Cultivarea sentimentului de
vinovatie este o ocupatie preferata a parintilor care are repercusiuni si
asupra viitorului.
O vina de multe ori intalnita este cea resimtita de copil atunci cand parintii
sai se cearta sau se despart. Copilul resimte in lumea sa imaginea ca mama sau
tata a plecat de acasa din cauza lui. Nimeni nu-i explica de cele mai multe ori
ceea ce se petrece astfel incat, in absenta unei explicatii logice, coerente,
simple copilul isi creeaza propriul scenariu in care rolul sau este esential si
central. Scenariul sau are multa imaginatie si este resimtit in lumea
imaginara. Din acel moment copilul incepe sa se culpabilizeze si implicit sa se
pedepseasca pentru acest lucru.
Adolescenta
care devine preocupata de modul in care arata si care sub acest pretext ajunge
sa se chinuie sa slabeasca in contextul in care parintii se despart poate sa
aiba la baza acest sentiment de vinovatie. Anorexia este o consecinta simpla a
acestui fapt si o forma de autopedepsire inconstienta in numele unui ideal de
frumusete care joaca un rol secundar in imaginatia sa. Cu toate acestea ea se
ataseaza de acest ideal astfel incat nimic din ceea ce este afectiv nu mai este
vazut nici de ea, nici de cei din jur. Evident vinovatia este doar o parte a
paharului in acest simptom al anorexiei.
Faptul de a gresi este un fapt implicit in viata noastra. Nu intotdeauna ne
reusesc lucrurile pe care ni le-am propus. Atunci cand te desparti de cineva
din cauza ta sau a lui, probabilitatea de a simti vinovatie este foarte
ridicata. Te poti simti vinovata ca esti femeie pentru ca ai fi preferat sa fii
baiat. Te poti simti vinovata pentru faptul de a te fi nascut. Te poti simti
vinovata pentru ca al tau copil nu a reusit sa treaca clasa sau sa obtina
premiiul I la invatatura.
Cum simti vinovatia? In principiu pleci de la ruminatii indelungi privind
evenimentul. In principiu in planul gandirii tale se insinueaza gandul:
"Daca as fi facut altfel, lucrurile ar fi evoluat altfel".
Vinovatia este o stare la nivel imaginar. Ea nu are legatura de cele mai multe ori
cu partenerul real. Esti vinovata pentru ca acesta a simtit ceva pentru o alta
persoana. Esti vinovata pentru ca lumea nu este dreapta. Gandeste-te ca esti la
serviciu, seful tau vine suparat. Uneori te intrebi daca din cauza ta se
intampla lucrul acesta? Mergi acasa la parinti, intri pe usa si constati ca cei
de acolo sunt necajiti. Printre altele te preocupa ceea ce simt ei si iti trece
tangent prin minte ca s-ar putea sa fie din cauza ta.
Desi toata
ratiunea iti spune ca nimic nu are legatura cu tine, undeva, in tine pluteste
acest sentiment al contributiei tale la supararea lor. Cand vii acasa si vezi
ca sotul este necajit, te intrebi daca nu din cauza ta. Toate acestea nu sunt
ganduri focalizate, nu sunt logice si nu par a tine de ceea ce gandesti tu, de
lumea reala, de partenerul tau real ci de obiectul intern, de ceea ce este in
tine. Este un mecanism mai greu vizibil dar care functioneaza in tine.
Cand vinovatia ajunge in campul constient se produce o stare de cadere, de
prabusire, de ruminatie indelungata. Un alt motiv pentru care simti vinovatie
este ca ai simtit si gandit despre partenerul tau ca este rau, ca se supara pe
tine, ca este necajit sau pierdut. Faptul ca ai putut concepe un partener rau
asa cum ai conceput un parinte rau sau un copil rau te poate face sa simti
vinovatie. Este ca si cum tu ai avea obligatia sa-ti placa tot ceea ce are
legatura cu partenerul tau, cu lumea ta.
Vinovatia ca stare este latenta in tine de cele mai multe ori. Cand devine
manifesta ea cauta o formula de manifestare prin care sa existe si sa
functioneze. Ideatia suicidara este o forma de manifestare a acestei vinovatii.
Vinovatia este prezenta si in depresii, in momentele esecurilor.
Uneori vinovatia nu este adusa in plan constient. Un scenariu posibil al
acestei situatii este o viata plina de esecuri, in care nimic nu pare a iesi,
in care deciziile pe care le iei te determina sa accepti variante negative. Ca
si cum cand ai vrea sa faci ceva acest ceva nu iti reuseste.
Mereu vei
avea ghinion iar aceasta permanenta nesansa este forma pedepsei pe care o
merita cel ce este vinovat. A cadea examenele, a provoca intr-un joc pervers pe
celalalt pentru a te abandona si parasi sunt mecanisme cu o frecventa mai mare
decat pare in aceasta lume a cuplurilor. De multe ori vinovatia isi arata si ea
coltii si genereaza acest sentimente puternice dar in care protagonista sau
protagonistul sfarsesc singuri.
Evident exista si situatii in care vinovatia tine de realitate. Ai gresit
atunci cand ti-ai asumat acest partener, ai facut erori la serviciu, ai
incercat sa faci niste lucruri si nu ti-a reusit. Ai promis ca ajungi la ora
fixa la acea intalnire importanta si nu ai ajuns. Indiferent de motiv, ai ales
o varianta si ea nu s-a realizat. Ce se poate spune? Reactia obisnuita este de
a-ti cere iertare. Iertarea este un concept destul de vag. A cere iertare
consta in a omite replicile inerente vinovatiei. Iertarea este o forma de
evitare a logicii - am gresit dar iti solicit sa nu iei in seama acest lucru.
Asta inseamna ca tu poti gresi si in continuare deoarece din moment ce exista
iertare nimic nu o poate justifica.
In mod normal greselile au rolul de a activa experienta vinovatiei. Ceea ce
asteapta cei mai multi oameni atunci cand gresesc este sa suporte consecintele
deoarece structura lor psihologica este de asemenea natura. De multe ori
vinovatiile sunt compensate de stari de tensiune, de ruminatii. Existenta unei
consecinte, a unei pedepse, reduce impactul afectiv al acestei stari de
vinovatie - ai gresit, ai absolvit greseala prin pedeapsa, acum poti merge
inainte cu o experienta in plus.
A accepta greseala si iertarea celuilalt este de multe ori un deserviciu pe
care oamenii il fac frecvent in relatiile cu persoanele apropiate. Sentimentul
pedepsei este similar si cu sentimentul apartenentei la o structura. Prin
vinovatie se instituie autoritatea. Autoritatea pedepseste. Autoritatea ofera
stabilitate emotionala, ofera un reper care imi permite sa ma integrez intr-o
structura, intr-o societate.
Impactul religios este in mare parte bazat pe aceasta autoritate conferita de
divinitate, sacerdotilor care au capacitatea de a impune pedepse pentru
greseli. Implicit, sentimentul credinciosului este mult diminuat iar
ruminatiile privind pedepsele sunt inerente. Asocierea pedepsei cu sentimentul
greselii si al vinovatiei este important si, sta la baza structurii sociale.
Absenta sentimentului vinovatiei este la fel de periculos ca si exagerarea ei.
A nu simti ca gresesti, a nu accepta greseala este o atitudine fireasca pentru
sociopat, valoarea nu exista pentru ca el simte orice.
A nu avea sentimentul greselii si al vinovatiei presupune ca orice pulsiune a
ta devine realitate. Vinovatia asigura existenta civilizatiei intr-o masura mai
mare sau mai mica si, este una din temeliile sale. Legea, biserica, armata isi
bazeaza existenta pe aceste sentimente. Fara ele, niciuna dintre acestea nu ar
mai putea sa existe. Daca militarii nu ar avea un cod prin care sa li se
permita raportarea la un cod, armata nu ar mai putea sa fie functionala.
Sentimentul greselii este diferit de sentimentul de vinovatie. Greseala pare a
fi fata de un cod existent, vinovatia este fata de un cod interior. Tu oare cum
reactionezi in aceasta lume atunci cand lucrurile nu functioneaza asa cum iti
doresti?