Vasile Voiculescu
Mintuire
La temelia lumii minunea doarme încă, Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dor. Pe-un fraged ţărm de sunet apăs o umbr-adâncă, Văd aurora morţii pe-un munte viitor. Ce greu să treci din carne iar în eternitate, Un continent de suflet se-afundă în uitare. Dar altele din sânge ies noi şi înfierbântate, Tiparele durerii se-abat pe fiecare. Fără liman m-aruncă la capetele firii Lăuntricele mele cumplite depărtări. Când tropicul iubirii cu jungla de visări, Când dincolo de cercul polar al amintirii. Trec veacurile cete cu frunţile în tină, Rămâne-n mâini viaţa ca zdrenţe de tristeţe. Cât nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină, Nu este mântuire decât prin frumuseţe.
|