In strainatate-mi, pamantean in lacrimi,
stau de veghe langa vatra mea de patimi.
Suflet prabusit in huma ca in perne -
¬nici o veste – de odihna nu-mi asterne.

Nu cu ochii mai privesc – hotar – poiana.
Cat in preajma, pretutindeni, printr-o rana.
Iscodesc prin vai, prin larga-mparatie,
vreo faptura de mai este – sa ma stie.

Chem spre miazazi si noapte, n-am raspuns.
Sa ard singur, orice zare sa ma-nfranga
ursitoarele-nceputului m-au uns

si, tanjind, sa-mi scape clipa cand o stea
sare, ca spre-o alta lume, sa se stanga
si sa-nvie-n picurul din geana mea.