Stefan Voda si codru
30.12.2010, 14:17:35
Vasile Alecsandri

Stefan Voda si codru


Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?”
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie”.
"Fă!” răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!”

Ştefan-vodă-nveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!


Categorie: Vasile Alecsandri | Adăugat de: Lisabona
Vizualizări: 793 | Descărcări: 0 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Investigationes
CHARLES S. ANDREWS
3139 Brownton Road
Long Community, MS 38915



+7 495 287-42-34 info@ucoz.com
Mirum