Sa spui "Te iubesc"
Viata
noastra este mereu marcata de cuvinte. Asteptam sa ni se spuna anumite cuvinte
sau dorim sa spunem anumite stari, nevoi, la randul nostru. Mereu vorbim,
folosim termeni, notiuni, etc. Uneori vorbim despre ceea ce simtim, alteori
despre ceea ce gandim, uneori folosim vorbele pentru a fugi de noi insine.
Am vrea ca celalalt sa inteleaga exact ceea ce simtim sau gandim la un moment
dat. Dar oare esti suficient de clara in ceea ce spui? Ajung cuvintele tale la
sufletul celuilalt? Uneori ai senzatia ca ceea ce faci nu este remarcat de
nimeni, poate ca uneori ai vrea sa spui, alteori ai vrea sa fii bine inteleasa.
Astazi ne vom opri asupra unui cuvant care nu are o definitie universala dar
pentru fiecare are un anumit inteles. Cand partenerii dintr-un cuplu isi spun
reciproc "te iubesc" oare ce inteleg de fapt?
Dar ce spun in realitate? Fiecare are propriile nevoi ale caror satisfacere o
gasesc in celalalt. Astazi ne vom opri cateva clipe la un cuvant care joaca un
rol important in cadrul unui cuplu: "a iubi". Astazi ne vom juca
"de-a iubitul". Eu utilizez in meseria mea "actiunea" si
voi incerca prin acest joc sa te introduc in atmosfera actiunii. Invitatia se
refera la un joc pe care poti sa-l practici acasa si nu este o terapie de cuplu
sau individuala.
Banuiesc ca "a iubi" este un verb care apare deseori in cuplul tau.
In diferite forme din care unele se vad, altele se aud si, poate, uneori se
simt. Jocul acesta ar functiona foarte bine daca azi ar fi ziua lui sau o
aniversare suficient de importanta pentru a-l justifica. Daca nu este atunci ai
mai multe variante. Sa inventezi o aniversare sau sa amani pana la prima
aniversare.
Asadar, este o aniversare si, ca in fiecare aniversare, urmeaza un cadou. La
aceasta aniversare vom vedea mai precis functia psihologica a cadoului. Dupa
cum stii, cadoul are o functie psihologica bine precizata - este o modalitate
de a transmite un mesaj care sa fie in conformitate cu ceea ce simti tu pentru
persoana cealalta. Eu plec de la premisa ca ceea ce simti pentru partenerul tau
este iubire. Ca urmare, strict logic, cadoul tau pentru el ar fi necesar sa
reflecte ceea ce simti.
Cadoul il vei alege tu singura, in conformitate cu gustul si obiceiurile tale.
Ce vreau sa facem impreuna este sa redactam o felicitare de "La multi
ani". Daca ar fi necesar sa fiu in concordanta cu ceea ce am scris pana
acum, ar insemna ca, in felicitare, sa te rezumi la a spune simplu - "Te
iubesc". Totusi astazi vom face o exceptie. Vei spune si nu vei spune
cuvintele respective. Regula jocului nostru de astazi este:
1. Redacteaza o felicitare in care sa spui: "Te iubesc" fara sa
folosesti explicit cuvintele acestea. Inlocuieste-le mereu cu ceea ce inseamna
el pentru tine. La prima vedere pare o sarcina complicata. Dar nu este
nicidecum asa. Ce ai putea spune? In primul rand ce-ti trece, in mod liber,
prin minte ramanand in cadrul jocului nostru. In al doilea rand ce vezi in el,
ce inseamna el pentru tine, etc.
2. Cand vei termina felicitarea s-ar putea sa gasesti in ea tot felul de
lucruri dar vei gasi cateva motive importante pentru care tu ai nevoie de el,
deoarece exista o stare de completare a ta, realizata de el. Aceste nevoi te
completeaza, iti dau posibilitatea sa simti implinire. E dificil sa epuizez
motivele pentru care o femeie are nevoie de un barbat dar mereu in aceste nevoi
se ascunde si o stare transcendenta de dragoste, de atractie, in sensul de a
ceva ce nu are explicatie logica, a ceva ce este dat, acea completare pe care
un om o resimte in prezenta partenerului.
Jocul nostru nu se refera la aceasta latura ci la modalitatea prin care poti sa
dai consistenta acestei stari daca ea se manifesta. Vei putea gasi aici nevoia
ta de protectie, nevoia de tandrete, de a fi pusa in valoare, nevoia de tatal
tau, nevoia sexuala, nevoia de a fi dominata sau de a domina, etc. O mare diversitate
de nevoi. Este important sa le identifici in spatele cuvintelor din felicitarea
ta. Poate ca nu vei reusi mereu sa le identifici corect dar acesta este riscul
oricarui joc. Daca simti ca nu poti sa faci o "traducere" corecta
atunci apeleaza si la alte pareri.
Aceste nevoi sunt importante pentru tine. Faptul ca le regasesti in el este
important. Exista in tine si nevoi pe care celalalt este incapabil sa ti le
indeplineasca. Dar astazi, fiind o zi de sarbatoare, nu le vom pune in
evidenta. O observatie totusi voi avea - daca el iti realizeaza toate nevoile
atunci este ceva in neregula in cuplul vostru. Mai repede sau mai tarziu
realitatea isi va spune cuvantul si vei suferi o dezamagire. Dar despre nevoile
pe care partenerul de cuplu nu reuseste sa le indeplineasca vom discuta
altadata.
|