Femeile le
reproseaza barbatilor ca nu le mangaie indeajuns si viseaza la indelungate
schimburi. Barbatii spun ca sunt frustrati de dezmierdari si-si inchipuie
nesfarsite tandreti. Toata lumea stie ca femeile au mana blanda, fina si
mangaietoare; in schimb, barbatul ar fi aspru, neindemanatic si avar cu
mangaierile.
Dincolo de aceste doleante si reputatii, trebuie sa vedem daca exista vreo
predispozitie sau vreo incapacitate naturala de a mangaia, sa analizam factorii
care au putut duce la comportamentul actual si sa cautam acel ceva care ar
putea, pe viitor, sa elibereze tandretea fiecaruia dintre noi.
Barbatul e de vina
Cand mainile isi parasesc timiditatea, o fac sub un impuls irezistibil care
duce mai degraba la gesturi agresive decat la unele blande. Forma masculina,
neindemanatica, de tandrete sau egoista "inhatare"? Depinde. In orice
caz, mainile nu stau la locul lor si ar rataci putin cam mult. Mai devreme sau
mai tarziu, femeile sunt silite sa le opreasca - "jos labele" - fie
ele slujnice sau contese, trebuie sa nu se increada in mancarimea palmelor
barbatilor. Caci ei gadila, lingusesc, dezmiarda, pisca fesele, le ating cu
mainile, ridica fustele.
Ca sunt
husari sau directori de companii, le place sa atace, sa incalece, sa culce-n
iarba sau sa rastoarne pe sofale. Ceea ce nu-i impiedica, atunci cand devin
poeti, sa cante cu delicatete si rafinament, in "blazoane" sau
catrene, trandafiriile guri, matasoasele sfarcuri, incantatoarele pantece,
zglobiile picioruse... Dar sunt mai multe mangaieri sub pana lor decat in
degete...
Iar intre ei, nu sunt deloc mai tandri. Isi strang cu putere mana, isi dau
prieteneste cate una peste spate, se bat. Le place macar sa fie dezmierdati? In
cadrul cuplului legal, foarte putin; nu le place sa se lase-n voie, sa-si arate
sensibilitatea. Stapani ai cuplului, trebuie sa ramana stapani ai jocului. Dar
atitudinea le este cu totul diferita atunci cand nu trebuie sa joace fata de
femeie vreun rol. Langa gheisele intalnite in timpul razboaielor sau al
deplasarilor, langa amantele de-o dupa-amiaza, se dau in vant dupa dezmierdari.
Ce anume il inhiba pe barbat? Refuzul mangaierii are multiple cauze: religia si
cultura reprima senzualitatea barbatului, in timp ce "machismul" si
nevrozele lui specifice oprima o natura erotica prea putin predispusa la
mangaieri.
Natura erotica a barbatului
Cauze specifice sexualitatii masculine nu predispun la dezmierdare. La barbat,
pulsiunea este axata pe penis, iar dorintele i se axeaza aici. Tensiunea
erotica este uneori insuportabila, iar atunci cand isi doreste cu ardoare sa
penetreze, mangaierile pot fi resimtite ca un timp pierdut si o activitate
insipida. Este, prin urmare, de preferat ca femeia sa nu dezmierde de la
inceput un penis deja erect, ci dimpotriva, sa-l destinda pe barbat prin
mangaieri departate; iar atunci cand se apropie de penis, sa aiba grija sa nu
treaca de pragul exploziv.
O femeie se poate bucura de un simplu contact fara ca excitatia sa i se plaseze
dintr-o data la nivelul unei obligatii de coit si sa se multumeasca cu atat. La
barbat cea mai usoara atingere poate provoca o erectie intempestiva si
irepresibila ce-l lasa prada unui proces pe care, crede el, trebuie neaparat
sa-l duca pana la capat. De unde neincrederea lui in mangaiere. Este, intr-o
oarecare masura, politica lui "totul sau nimic". Tipul de autoerotism
al barbatului nu-i ofera prilejul unei ucenicii a mangaierii. Masturbarea se
petrece printr-un gest unic, simplu, fara nici o nuanta. Femeia a invatat,in timp
ce se excita singura, sa-si dezmierde trupul, sanii, vulva, intr-o maniera
adesea sofisticata.
F... ca femeie
Predispozitia femeii pentru dezmierdare este evidenta. Traditional, femeia este
considerata ca fiind blanda, tandra, mangaietoare si generoasa. In alegerea
unei functii ori a unei meserii ea opta pentru rolurile care cereau asemenea
calitati: vestale, calugarite, moase, infirmiere, gheise, maseuze etc. Ca sotie
sau amanta, se transforma in "odihna a razboinicului". Ca mama, isi
indeplinea misiunea cu caldura, devotament si abnegatie. In iubire femeile se
dovedesc cel mai adesea niste partenere extrem de darnice si de receptive. Sunt
foarte generoase si foarte dornice de mangaieri si sarutari.
Uneori felul in care se manifesta este plin de insufletire si chiar violent: sa
suga pielea pana lasa urme, sa sarute nebuneste, sa muste, sa piste, sa zgarie,
sa stranga puternic in brate sunt expresiile obisnuite ale sentimentelor si
pasiunii lor fizice. Invers, le place si cer stimulari puternice: "strange-ma
tare" - "ia-ma" - "fa ce vrei cu mine". Aceste excese
ii fascineaza si ii zapacesc pe barbati si confera o extraordinara dimensiune
relatiei dintre femeie si barbat.
Este incontestabil ca femeia are o mai mare senzualitate cutanata innascuta, pe
care factorii socio-culturali o vor dezvolta, si niste zone erogene mult mai
sensibile. Din instinct sau doar din conditionare culturala ii place femeii sa
pipaie stofe fine, fructe catifelate, obiecte netede? Si de ce are acest
comportament delicat si senzual fata de tot ceea ce o inconjoara? Rotunjimile,
contururile, liniile sale curbe, finetea pielii cer sa fie dezmierdate. Aceste
calitati erotice sunt glorificate de privirea barbatului. Si este extrem de
placut, orice ar spune ea, sa simta pofta barbatului pe intregul trup sau numai
pe-o parte a lui; care trup dobandeste astfel, desi fara voie, o incarcatura
erotica. Mai mult, femeia ajuta natura, impodobindu-si si infrumusetandu-si
corpul; subliniindu-si farmecele ea se autoerotizeaza.
Mangaierea, intalnire intre o femeie si un barbat
Din nascare, femeia pare sa detina o mare senzualitate. Pana mai ieri, anumiti
factori socio-culturali si naturali aveau tendinta de a-i pastra aceasta
sensibilitate si chiar de a-i erotiza trupul, in timp ce altii i-o inhibau.
Astazi se profileaza o minunata miscare, rod al evolutiei moravurilor si
societatii. Rolurile dispar, sensibilitatile se elibereaza, presiunile isi
pierd forta, barbatul si femeia se apropie unul de celalalt. Practica
grupurilor de psihoterapie demonstreaza ca emotivitatea si senzualitatea de
baza ale barbatului sunt pe masura celor ale femeii. Iar descatusarea
barbatului de rolurile sale i le va reda.
Ingrijindu-si copiii barbatul invata sa fie tandru si sa mangaie.
Eliberandu-si, multumita tehnologiei, mainile si corpul de muncile grele, isi
recupereaza simtul tactil; constatam deja ca barbatul e mai grijuliu cu trupul
si pielea sa. Luptand pentru egalitatea dintre sexe, feminismul il salveaza pe
barbat de "machism"; in sfarsit, recunoscandu-i nevoia de mangaieri,
pulsiunea de contractie, adevarata-i fire iese la lumina. Aceasta evolutie le
reda mainilor barbatesti puterea mangaietoare, ceea ce va fi in folosul lor si
al femeilor.
Cat despre ele, femeile poseda deja arta mangaierii, dar au nevoie de ceva mai
mult exercitiu si pentru aceasta sa iasa din pasivitate: sa actioneze, sa se
exprime, sa ceara!