In
activitatea de lucru cu diferite tipuri de cupluri, am constatat ca un numar
mare dintre cele care au probleme sunt acelea constituite din tinerete si chiar
din adolescenta. La o analiza mai atenta a acestor cazuri am constatat ca
aceste cupluri sunt marcate de o trasatura semnificativa - trecerea fara o
perioada de separare de la familia de origine la constituirea familiei.
Reteta clasica este vazuta astfel: ea are in jur de 16 - 18 ani. El are cu
cativa ani mai mult. Se indragostesc unul e celalalt. La un moment dat, de
obicei impotriva dorintei parintilor, se hotaresc sa infiinteze o familie - sa
se casatoreasca. Exista o presiune oarecare impotriva initiativei care conduce
la intarirea deciziei ei (in special) de a se casatori.
Se realizeaza nunta. Urmeaza ani frumosi. Urmeaza o perioada de asezare. Cei
doi ajung sa se realizeze material (uneori singuri, alteori cu putin ajutor din
partea parintilor). Ajung in unele cazuri sa aiba si un copil. Lucrurile merg
bine. Iata familia perfecta - mereu impreuna, orientati sa fie acasa, orientati
unul spre celalalt. Matricea de cuplu este solida si nimic nu pare ai deranja.
Anii trec.
La un moment dat se intampla ceva. Se produce o ruptura care devine vizibila.
Mai intai in cadrul cuplului, apoi treptat - treptat cei doi realizeaza ca au o
problema. De obicei problema este pastrata cat mai mult in interior, apoi este
impartita si persoanelor foarte apropiate (prieteni, rude sau altele).
Cele mai multe cupluri in acest moment apeleaza si la o consiliere de
specialitate. Cauta o solutie. Problema lor este: cum sa faca sa ramana
impreuna?
De fapt ce s-a intamplat? Partea pasiva, partea linistita, partea feminina
(indiferent daca e barbatul sau femeia), se manifesta printr-un simptom. Acest
simptom se manifesta in trei ipostaze (nota - aceste observatii sunt desprinse
din sedintele desfasurate in ultimii ani cu diferite tipuri de cupluri. Ca
urmare nu au o baza statistica, astfel incat orice completare din partea
psihologilor si sociologilor care lucreaza in cercetare este binevenita).
1. Aparitia unei alte persoane,
inselarea partenerului; 2. Fara o explicatie foarte logica,
partea pasiva spune: "vreau sa introduc actiune de divort"; 3. Aparitia unor manifestari
fiziologice destul de inedite.
In fapt ce se intampla? Fenomenul este relativ obisnuit. In momentul
constituirii cuplului, intre cei doi era o relatie de continere. El este
receptat ca o persoana care se comporta similar cu parintii. Este puternic. Are
grija de ea. Intr-un cuplu de 6 ani, consituit cand ea avea 17 iar el 22 ani,
el avea obiceiul sa o sune pentru a-i aminti sa ia pastila. Era o preocupare
constanta a lui, o preocupare oarecum materna, ca a unui parinte care are grija
de copilul sau. De asemenea, cauta sa ii transmita modul sau de a vedea lumea
si viata, precum si propriile opinii.
Dupa 6 ani, ea ajunge sa solicite actiunea de divort iar ceea ce ii reproseaza
lui sunt tocmai aceste lucruri. Venita direct din mediul familiei, ea continua
acelasi mod de viata in care exista cineva care are grija de toate nevoile si
trebuintele, indeplinind la randul sau acele datorii pe care le avea in casa.
In timp copilul creste iar ceea ce parea ca este perfect la un moment dat, nu
mai corespunde cu nevoile actuale. Nevoia actuala? Nevoia de afirmare de sine,
de individuare, de afirmare a propriilor succese... O persoana spunea asa:
"Vreau sa fiu lasata sa am propriile mele greseli, simt ca langa el asa
ceva nu este posibil".
Pentru a intelege situatia acestor cupluri este necesar sa avem o privire mai
de ansamblu asupra functionarii relatiilor in cadrul unei familii. Cand intr-o
familie apare un copil, unul din obiectivele principale il constituie educatia
sa. Educatia urmareste un scop precis: urmareste sa construiasca un om pentru a
se descurca pe propriile picioare. In acest tip de cupluri, scopul nu mai este
atins deoarece, in loc ca fetita (adolescenta) sa aiba experienta propriilor
greseli, a propriilor succese si a propriilor capacitati, se interpune el, care
urmareste cu totul alte scopuri. Apare un esec al educatiei deoarece, in aceste
cupluri se instituie o relatie parinte - copil aproape transparenta.
Dar in
momentul in care el preia rolul parintelui, acesta continua
"educatia" iar natura isi spune cuvantul - copilul ajunge mare si
incearca sa-si construiasca propriul univers. Pentru a reusi, are nevoie de
libertate de manifestare. Partenerul nu este dispus sa-i dea aceasta libertate
si ca urmare va face tot ce ii sta in putinta pentru a obtine fiinta de care
s-a indragostit. Pe de alta parte cel in crestere va actiona pentru a se
elibera de partener. Cele doua tendinte functioneaza in opozitie si trag in
sensuri diferite matricea de cuplu.
Simptomele mentionate apar atunci logice:
1. Imi insel partenerul pentru ca
noul partener corespunde etapei actuale pe care o traversez. Acest simptom
apare, spre exemplu, intr-un cuplu in care el spune: vreau sa fiu barbat, pana
acum am facut prin intermediul ei, nu mai vreau sa stau cu socrii, vreau sa fac
casa mea, vreau sa fac familia mea. Noua partenera ii ofera o senzatie noua si
corepunde unei nevoi importante pentru el - nevoia de putere. Relatia extraconjugala
apare ca o consecinta fireasca a schimbarilor intervenite in cadrul cuplului,
in faptul ca el nu a putut sa experimenteze propria individualitate intr-o
realitate sociala.
2. Nevoia de separare, lipsita de
argumente logice pentru cei din jur, este o manifestare explicita a tendintei
de rupere a relatiei.
3. Tendinte suicidare (autentice sau
demonstrative), atacuri de panica, manifestari ale unor somatizari, stari de
rau fizic, etc. sunt forme de manifestare a nevoii de separare de cuplul in
care functioneaza la un moment dat, dublata insa de incapacitatea de a face
separarea. Pentru a se ajunge la astfel de manifestari este necesar si un fond
psihologic care sa permita manifestarea acestor tendinte.
Solutii?
Poate ca solutia cea mai la indemana ar fi amanarea casatoriei legale. Dar in
asemenea momente este o solutie destul de greu de implementat pentru ca in
aceasta perioada, apare si o alta stare - dragostea de adolescent, iubirea care
nu este dispusa sa capete forma. In aceasta stare cei doi vor sa fie impreuna
cu orice pret. Nevoia de celalalt este atat de puternica incat l-ar tine de
mana tot timpul. Este dificil in aceasta situatie de explicat pentru ca
explicatia se adreseaza mintii iar ceea ce actioneaza acum este
"inima".
O alta solutie ar fi educatia copilului pentru a fi invatat sa utilizeze si sa
actioneze folosind propriile sentimente. A forma altfel spus (un concept la
moda inca) - inteligenta emotionala. Solutie care presupune timp si presupune
capacitatea de a judeca a copilului, precum si diferentierea dintre realitatea
casatoriei si semirealitatea iubirii. Dar acestea sunt solutii pe termen lung
sau, de cele mai multe ori, tardive.
Solutia rezonabila este de a permite partenerului sa creasca. Sincer, personal
sunt destul de sceptic. Pana in prezent nu am intalnit prea multi oameni
dispusi sa ajute alte persoane sa creasca psihologic. Daca tu cresti,
partenerul tau desi declara ca vrea sa te ajute, actionezeaza pentru a bloca
cresterea ta. Daca el ar fi dispus sa te ajute cu adevarat in aceasta periaoda,
cuplul nu ar avea decat de castigat. Si de fapt este singura solutie care sa
pastreze cuplul.
Solutiile profesioniste sunt cele legate de cresterea partenerului. Aceasta se
face prin intermediul terapiei de cuplu sau a unei cure individuale. Aici
exista suficiente metode de lucru si nu este cazul sa le tratam pe larg.
O alta solutie este separarea temporara. Din pacate aceasta solutie are unele
mici dezavantaje. In general exista nevoia unei retrageri undeva. Dat fiind
problemele sociale - unde crezi ca pleaca ea? Ei bine ai ghicit - la parinti.
In acest caz ar mai putea spune sa este vorba despre o perioada de
experimentare pe propriile picioare a vietii? De fapt in rare cazuri aceasta
solutie este posibila si asta dintr-un singur motiv - este scumpa. Doua case,
doua persoane care se intretin autonom. De asemenea aceasta solutie antreneaza
in partener si stari psihologice intense.
Evident exista si solutia divortului. A divorta nu este sfarsitul lumii. Este o
solutie care presupune destul de mult disconfort. Dezavantajul acestei solutii
este dat de riscul ca partenerii sa nu se inteleaga, sa pice intr-o stare de
tensiune, intr-o stare de pierdere (depresii, unele stari paranoide, etc.).
Exista cupluri care, dupa divort, ajung sa aiba relatii foarte bune. De ce?
Daca ati medita un pic veti vedea ca acum este dorinta autonoma a ambilor
parteneri de a petrece timp impreuna si de a imparti viata in doi spre
deosebire de perioada anterioara cand relatia era parinte - copil.
Cea mai de preferat solutie este (si aici sunt partial subiectiv) mi se pare a
fi sa permiti partenerului sa creasca. Daca suntem intr-o relatie de parinte -
copil, atunci asuma-ti constient rolul de mama / tata si continua-ti treaba
spre individuarea partenerului - ca si cum ai pregati pe celalalt pentru a
pleca de langa tine. Cand el va fi pregatit psihologic sa plece, atunci se va
hotari sa ramana pentru ca este alegerea lui - este vesnica poveste a celor
care cauta si ajung sa vada ceea ce au aproape de ei. Iar atunci cand nimic nu
merge poti apela la un psiholog, la o parere din afara.
